Contract colectiv de muncă

F.S.V.R. a negociat și a semnat contracte colective de muncă atât la nivel de ramură, cât și la nivel de grup de unități.

La nivel de ramură

Contracte colective de muncă pentru ramura agricultură, piscicultură și pescuit, pentru anii 2002, 2003, 2004, 2005, 2006 și 2007.

La nivel de grup de unități A.N.S.V.S.A.

Contracte colective de muncă pentru anii 2004, 2007 și 2009–2010. Contractul din 2004 a fost înregistrat la M.M.S.S. sub nr. 2594/20/10.11.2004 și a fost mult îmbunătățit față de cel pe ramură; ulterior a fost renegociat și publicat în Monitorul Oficial nr. 11/2007, partea a V-a.

Aceste contracte au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a V-a, în anii respectivi.

O realizare importantă

În anul 2002, F.S.V.R. a reușit introducerea, în negocierea la nivel de ramură, a unui capitol distinct dedicat activității veterinare, prin care s-au stabilit drepturi pentru diferitele categorii de salariați din sistem. Aceste prevederi au constituit ulterior temeiul juridic al unor procese câștigate în instanță.